Uitați-vă la poză. Asta e fața unei creaturi de care oamenii se tem de sute de ani. Pălărie de vrăjitoare, papion, calm total. Nu prea seamănă cu trimisul diavolului.
Totuși, pisica neagră e mascota oficială a Halloween-ului, iar faima vine cu temeri vechi la pachet. Așa că în fiecare toamnă revine aceeași întrebare: sunt pisicile negre în pericol și le ocolesc oamenii când adoptă?
Interdicția de Halloween care a făcut rău
Ani la rând, multe adăposturi de animale din SUA aveau o regulă simplă: fără adopții de pisici negre în octombrie. Ideea era să le ferească de oameni care le-ar fi vrut ca „recuzită” la petreceri, sau mai rău.
Dr. Marty Becker, medic veterinar și autor cunoscut, a spus că interdicțiile astea au intenții bune, dar sunt greșite. N-a găsit nicio dovadă că pisicile negre sunt folosite în ritualuri de Halloween. Când dispar pisici, a scris el, de vină sunt de obicei mașinile, otrava și capcanele. „Nu există nicio dovadă că pisicile negre sunt în pericol special” dacă sunt adoptate de Halloween, a spus Francis Battista, cofondator Best Friends Animal Society.
Battista a arătat și costul ascuns. Dacă ții pisicile în cuști o lună întreagă, rămâne mai puțin loc pentru celelalte. Astfel de interdicții, a zis el, pun în pericol „mai multe pisici de toate culorile” în adăposturile pline.
Katherine Shenar, de la San Diego Humane Society, a rezumat totul într-o frază pe care oamenii din adăposturi o citează și azi: „Le-am protejat pe animale până la moarte.” Multe adăposturi au întors regula pe dos. Acum unele organizează evenimente de adopție pentru pisici negre chiar în octombrie.
Deci pisicile negre sunt adoptate mai rar?
Aici știința devine interesantă, pentru că două studii par să se contrazică.
În 2013, dr. Lori Kogan și colegii ei de la Colorado State University au trecut prin datele a două adăposturi: nouă ani de la Larimer Humane Society și 18 ani de la Dumb Friends League din Denver. Pisicile negre chiar așteptau mai mult o casă. Pisicile negre adulte stăteau cu vreo patru-șase zile mai mult decât cele de alte culori, iar tiparul era același și la pui. „Zilele contează” într-un adăpost, au spus cercetătorii, pentru că un sejur mai lung înseamnă mai mult stres și mai puține locuri libere.
În același an, ASPCA s-a uitat din alt unghi. Pisicile negre erau 33% din pisicile care intrau în adăposturi și 31% din cele adoptate. Adică pleacă acasă cam în același ritm ca toate celelalte. Doar că sunt mai multe, așa că o cameră plină de pisici negre arată ca și cum „nu le vrea nimeni”. Inga Fricke, pe atunci la Humane Society of the United States, a explicat că e o chestiune de percepție: când intră mai multe pisici negre, pare că rămân în urmă.
Adevăratul vinovat: pozele proaste
Nici Kogan n-a dat vina pe superstiții. Bănuiala ei era mult mai modernă: pisicile negre „pur și simplu nu ies la fel de bine în poze”. Într-un colț întunecat al cuștii sau pe un site cu poze mici, o pisică neagră devine o umbră cu doi ochi.
Sfatul ei pentru adăposturi a fost marketing, nu magie. Lumină mai bună, poze mai bune, puțină personalitate în descriere. Poate chiar o pălărie de vrăjitoare.
Așa că dacă vă taie calea o pisică neagră diseară, liniște. Statistic, cel mai rău lucru care se poate întâmpla e să vă alegeți cu un coleg de casă foarte chipeș, care iese prost în poze.