Faceți cunoștință cu felinarul de Halloween de azi: rotund, portocaliu, zâmbind de parcă tocmai a auzit o glumă bună. E prietenos. E fotogenic. Și, istoric vorbind, e cam impostor.
Făcut din ce era ieftin
Felinarul original de Halloween venea din Irlanda și Scoția și era făcut din rădăcinoase. Napi, sfeclă furajeră, cartofi. Nathan Mannion, curator-șef la EPIC, Muzeul Emigrației Irlandeze din Dublin, a dat motivul cel mai practic: „Felinarele de metal erau destul de scumpe, așa că oamenii scobeau rădăcinoase.”
Rețeta era simplă. Scobeai miezul tare, sculptai o față, puneai înăuntru un tăciune sau o lumânare mică și îl purtai de o sfoară. Rezultatul nu semăna deloc cu dovlecii de azi. Un nap zbârcit, cu o față strâmbă și luminat din interior, arată mai puțin a zâmbet și mai mult a craniu mic. Asta era și ideea.
De ce fața înfricoșătoare?
Felinarele astea țineau de Samhain, vechea sărbătoare celtică de 1 noiembrie, cu ajunul pe 31 octombrie. Era noaptea în care se credea că granița dintre vii și morți e subțire. O față grotescă trebuia să sperie spiritele rătăcitoare, nu să primească copii la colindat după dulciuri.
Apoi e Jack. În povestea populară irlandeză, Stingy Jack (Jack cel Zgârcit) e un șmecher rău și bețiv, care îl păcălește de două ori pe diavol. Când moare, raiul nu-l vrea, iar diavolul nu-l primește. Rămâne să rătăcească prin întuneric doar cu un cărbune aprins, pe care îl pune într-un nap scobit ca să-și lumineze drumul. Jack cu felinarul. Jack-o'-lantern.
Muzeul de Istorie Naturală Carnegie adaugă o explicație științifică. Luminile ciudate de deasupra mlaștinilor, numite ignis fatuus sau „focul nebun”, vin din gazele plantelor care putrezesc. Oamenii care le vedeau aveau nevoie de o poveste, iar sufletele rătăcite cu felinare erau una bună.
Napul pe care îl poți vedea și azi
Una dintre legumele astea a supraviețuit, într-un fel. Muzeul Național al Irlandei, secția Country Life, din comitatul Mayo, expune un mulaj din ipsos al unui vechi „nap-fantomă” din Baile na Finne, comitatul Donegal, sculptat la începutul anilor 1900. Originalul se strica, așa că muzeul a păstrat o copie. Pozele cu el circulă pe internet în fiecare octombrie, iar reacția oamenilor e de obicei aceeași: nu, mersi.
Corect e să spunem că, după IrishCentral, nu există o dovadă academică solidă că obiceiul a pornit doar din Irlanda. Și Anglia avea felinare asemănătoare, ca „Hoberdy's Lantern” din Worcestershire, la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Intră în scenă dovleacul
Marea schimbare a venit în America. Imigranții irlandezi, mulți sosiți în timpul și după Marea Foamete din anii 1840, au găsit o legumă mai mare, mai moale și mult mai ușor de sculptat decât napul: dovleacul. National Geographic scrie că cea mai veche imagine cunoscută a unui felinar din dovleac a apărut probabil în Harper's Weekly în 1867, după istoricul Cindy Ott.
De acolo, napul înfricoșător s-a transformat încet în fața portocalie și caraghioasă pe care o știm. Așa că diseară, când aprindeți dovleacul, arătați-i puțin respect. Străbunicul lui a fost un nap cu un caracter foarte urât.