Orice creion cerat pe care l-ai ronțăit când erai mic a început la fel: ca o supă fierbinte și colorată. Și e multă supă. Fabrica Crayola din Easton, Pennsylvania, face cam 12 milioane de creioane pe zi, adică vreo 3 miliarde pe an.
Doar două ingrediente
Rețeta e aproape plictisitoare. Ceară de parafină și pigment de culoare, iar aceeași bază intră în toate culorile obișnuite. Fiecare nuanță primește un singur pigment sau un amestec, cântărit dinainte.
Torni, aștepți, scoți
Ceara se topește, se amestecă pigmentul, iar amestecul fierbinte se toarnă în mașinile cu forme. Apoi toată lumea așteaptă. Creioanele au nevoie de cam 4–7 minute ca să se răcească și să se întărească. O mașină le împinge afară din forme, iar un braț robotic le pune pe o bandă rulantă.
Haina de hârtie
Apoi o mașină înfășoară o etichetă pe fiecare. Partea faină: cam un sfert din creioane sunt etichetate și azi pe o mașină „taie și stivuiește” din 1946. E mai bătrână decât mulți bunici și tot merge în fiecare zi.
Apoi o mașină numită colator ia câte un creion din fiecare culoare și îl pune în cutie. De-aia nu găsești niciodată două roșii și niciun albastru. Mă rog, doar dacă n-a ajuns fratele mic înaintea ta.
Cele rupte primesc a doua șansă
Controlorii scot creioanele rupte sau ciobite, le sortează pe culori și le topesc din nou pentru alte loturi. Nu se aruncă nimic, nici măcar cele triste și rupte.
În Easton lucrează cam 1.200 de oameni. Șeful, Peter Ruggiero, zice că multe firme din domeniu „au ales să producă peste hotare”, dar Crayola și-a ținut creioanele în Pennsylvania. O ingineră de acolo a zis-o frumos: „E o perioadă faină să lucrezi în creioane”.
Data viitoare când îți fuge un creion sub canapea, arată-i puțin respect. I-a trebuit o mașină din 1946 și șapte minute de răcire ca să ajungă acolo.